De ce Bucurestiul e numit "Micul Paris al Estului"?

Raspunsul Scurt

Bucurestiul a fost numit "Micul Paris" (Le Petit Paris) deoarece, intre aproximativ 1860 si 1940, elitele romane — majoritatea educate in Franta — au reconstruit sistematic capitala dupa modelul parizian. Au angajat arhitecti francezi, au trasat bulevarde largi bordate de copaci si au creat o cultura a cafenelelor care rivalizau cu malul stang al Senei. Rezultatul a fost un oras care arata si se simtea cu adevarat ca o versiune mai mica a Parisului.

Porecla nu era simpla linguseala. Calatorii si diplomatii straini care vizitau Bucurestiul la inceputul anilor 1900 il comparau in mod obisnuit cu Parisul. Asemanarea era deliberata: Regele Carol I (un print de Hohenzollern care vorbea franceza fluent) si clasa politica romaneasca din acea era vedeau civilizatia franceza ca model de urmat, iar avutia din petrol le permitea sa o materializeze.

Cum a primit Bucurestiul porecla

Conexiunea franceza (anii 1850-1900)

Transformarea a inceput dupa revolutia de la 1848, cand o generatie de intelectuali romani s-a intors de la studii in Paris cu idei radicale atat despre politica, cat si despre urbanism. Oameni precum Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti traiserasera pe malul Senei; voiau ca Dambovita sa ofere o experienta similara.

Cand Romania si-a castigat independenta in 1877 si a incoronat un rege in 1881, statul nou suveran a demarat un program ambitios de constructii. Franceza era limba elitei romane, franceza era limba diplomatiei, iar arhitectura franceza a devenit limbajul noului Bucuresti. Guvernul a comisionat arhitecti direct din Paris: Albert Galleron a proiectat Ateneul Roman (1888), iar Paul Gottereau a proiectat Palatul CEC (1900) si Banca Nationala a Romaniei.

Mania bulevardelor — cand Bucurestiul a copiat Parisul

Asa cum Baronul Haussmann tasiase bulevarde largi prin Parisul medieval, urbanistii bucuresteni au creat propriile artere grandioase. Calea Victoriei a devenit Champs-Elysees-ul Bucurestiului — o vitrina bordata de copaci cu fatade neoclasice, magazine de lux si hoteluri mari, intinzandu-se de la Curtea Veche la Piata Victoriei.

Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Magheru si strazile radiale din jurul Pietei Universitatii au fost toate proiectate dupa modelul parizian al arterelor largi si drepte care converg in piete circulare. Asemanarea nu era intamplatoare — mai multi dintre sefii de urbanism ai orasului studiasera la Ecole des Beaux-Arts din Paris.

Arhitectul roman Ion Mincu — adesea numit parintele stilului arhitectural romanesc — a combinat tehnicile franceze Beaux-Arts cu motive locale romanesti, creand un stil distinctiv "neo-romanesc" care poate fi vazut si azi in cladiri precum Scoala de Arhitectura de pe Strada Academiei si Casa Lahovari.

Epoca de aur Belle Epoque (1900-1938)

Varful de aur al "Micului Paris" a fost atins in perioada interbelica (1918-1940). Romania isi dublase teritoriul dupa Primul Razboi Mondial, veniturile din petrol curgeau, iar Bucurestiul devenise o veritabila capitala europeana de cultura. Orasul avea case de opera, sali de concerte, saloane literare si o viata de noapte care atragea vizitatori de pe tot continentul.

Aceasta era epoca marilor cafenele precum Capsa (fondata in 1868, inca functionala) si Hotelul Athenee Palace, unde diplomatii si artistii europeni se adunau. Scriitori ca Paul Morand si Olivia Manning au plasat romane in Bucurestiul interbelic, capturand atmosfera sa pariziana.

Cum arata "Micul Paris" in perioada sa de glorie

Calea Victoriei — Champs-Elysees-ul Bucurestiului

Calea Victoriei era coloana vertebrala a "Micului Paris." Mergand aproximativ nord-sud prin centrul orasului, era marginita de palatele aristocratiei, sediile fiecarei banci importante si cele mai grandioase hoteluri. Intr-o dupa-amiaza de duminica in anii 1920, ai fi vazut trasuri si primele automobile paradand pe lungimea ei, in timp ce bucurestenii bine imbracati se plimbau pe langa vitrinele magazinelor cu ultimele mode de la Paris.

Astazi, Calea Victoriei ramane cea mai semnificativa strada din punct de vedere arhitectural din Bucuresti. Plimbarea de la Piata Revolutiei spre sud pana in Centrul Vechi dureaza aproximativ 20 de minute si trece pe langa o duzina de repere Belle Epoque importante. In weekend-uri este partial pietonalizata, facand-o cea mai buna strada pentru a intelege mostenirea "Micului Paris."

Ateneul Roman si Societatea de Concerte

Ateneul Roman, finalizat in 1888 de arhitectul francez Albert Galleron, este probabil cladirea care întruchipează cel mai bine idealul "Micului Paris." Rotonda sa neoclasica, coloanele ionice si fresca interioara de 70 de metri care spune povestea istoriei romanesti l-au facut un monument cultural din ziua deschiderii. Cladirea a fost finantata prin subscriptie publica sub sloganul "Dati un leu pentru Ateneu" — o campanie de crowdfunding cu 130 de ani inainte de Kickstarter.

Marile cafenele si scena sociala

Ca si Parisul, viata intelectuala si sociala a Bucurestiului se invartea in jurul cafenelelor. Casa Capsa de pe Calea Victoriei (fondata in 1868) era locul unde politicienii incheiau intelegeri si poetii citeau versuri — echivalentul romanesc al Cafe de Flore. Hotelul Athenee Palace gazduia demnitari straini, in timp ce cafenelele mai mici de pe strada Lipscani serveau clasa negustoreasca.

De ce a disparut "Micul Paris"?

Pagubele celui de-al Doilea Razboi Mondial

Bucurestiul a suferit bombardamente aliate in 1944 care vizau infrastructura petroliera, deteriorand parti din centrul orasului. Retragerea germana si ocupatia sovietica ulterioara au degradat si mai mult tesutul urban. Multe cladiri Belle Epoque au fost avariate dar reparabile — distrugerea mai mare a venit mai tarziu.

Comunismul si demolarile lui Ceausescu (1977-1989)

Cutremurul din 1977 (magnitudine 7.2) a avariat multe cladiri istorice, oferind regimului comunist un pretext pentru demolare in loc de restaurare. Dar adevarata devastare a venit in anii 1980, cand dictatorul Nicolae Ceausescu a lansat programul sau de sistematizare — cea mai extinsa demolare urbana in timp de pace din istoria Europei.

Pentru a construi monumentalul Centru Civic si Palatul Parlamentului, Ceausescu a ras aproximativ 8 kilometri patrati din Bucurestiul istoric — aproximativ o cincime din centrul orasului. Se estimeaza ca au fost demolate 40.000 de cladiri, inclusiv biserici, manastiri, sinagogi, case Art Deco si sute de vile Belle Epoque. Cartiere intregi — Uranus, Antim, parti din Rahova — au fost sterse de pe harta.

Ce a supravietuit

In ciuda distrugerilor, o cantitate remarcabila de Bucuresti Belle Epoque a supravietuit. Partea nordica a Caii Victoriei a fost in mare parte crudata, la fel ca si cartiere precum Cotroceni, parti din Dorobanti si zona din jurul Ateneului Roman. Astazi, Bucurestiul are inca una dintre cele mai mari colectii de arhitectura interbelica din Europa de Est — este doar mai greu de vazut deoarece blocurile din era comunista se inalda acum deasupra multor cladiri supravietuitoare.

Micul Paris azi — ce poti vedea

Cladiri Belle Epoque inca in picioare

Cele mai bine conservate grupuri de arhitectura Belle Epoque din Bucuresti se gasesc pe Calea Victoriei (intre Piata Revolutiei si Piata Victoriei), in cartierul Cotroceni, pe Bulevardul Dacia si in parti din Centrul Vechi. Cladiri cheie:

• Ateneul Roman (1888) — Sala de concerte neoclasica de Albert Galleron
• Palatul CEC (1900) — Sala bancara Beaux-Arts de Paul Gottereau
• Palatul Cantacuzino (1906) — Acum Muzeul George Enescu
• Biblioteca Centrala Universitara (1895) — Stil Renastere franceza
• Palatul Sutu (1834) — Neoclasic, acum Muzeul Municipiului Bucuresti
• Palatul Cotroceni (1895) — Resedinta prezidentiala, partial deschisa vizitatorilor
• Manastirea Stavropoleos (1724) — Anterioara Belle Epoque, dar esentiala pentru plimbarea in Centrul Vechi

Muzeul Micul Paris

Acest mic muzeu privat de pe Calea Victoriei recreaza atmosfera Bucurestiului de la inceputul secolului XX prin fotografii, mobilier de epoca si obiecte casnice. Ofera o privire intima in viata de zi cu zi a erei "Micul Paris" si merita o vizita de 30 de minute daca te plimbi pe Calea Victoriei.

Traseu pietonal "Micul Paris"

Acest traseu dureaza aproximativ 2 ore la un ritm confortabil si acopera cea mai mare concentratie de repere Belle Epoque din oras. Incepe la Piata Revolutiei si se termina la Piata Romana.

Atractie

Ateneul Roman

Sala de concerte neoclasica si cel mai iubit reper al Bucurestiului.

Atractie

Centrul Vechi

Centrul istoric al Bucurestiului — strazi pietruite, baruri si fatade Belle Epoque.

Mai seamana Bucurestiul cu Parisul?

Sincer — nu la prima vedere. Era comunista a lasat Bucurestiul cu un orizont de blocuri din beton care nu seamana deloc cu Parisul lui Haussmann. Traficul este intens, infrastructura inegala si multe cladiri istorice sunt in stare proasta.

Dar priveste mai atent, mai ales pe Calea Victoriei si in cartiere ca Cotroceni, si asemanarea reapare. Fatadele grandioase, balcoanele de fier forjat, bulevardele bordate de copaci, terasele cafenelelor — sunt toate inca acolo, chiar daca uneori se ascund in spatele schelelor sau langa un bloc comunist.

In ultimii ani, o miscare crescanda de restaurare a reparat si reconvertit cladiri Belle Epoque. Galerii de arta, spatii de co-working si hoteluri boutique s-au mutat in fostele case aristocratice. Identitatea "Micul Paris" face un comeback — nu ca o copie a Parisului, ci ca ceva unic bucurestean: un oras care isi poarta contradictiile deschis, si este mai interesant datorita lor.

Pentru o privire mai profunda asupra straturilor arhitecturale care fac Bucurestiul unic, vezi Ghidul de Arhitectura Bucuresti. Pentru cronologia completa a evolutiei orasului, citeste Istoria Bucurestiului.